Taina timpului

Darias mă provoacă la scris şi nu oricum ci ceva de ordin sentimental, romantic şi intim. Mai mult de atât este o nouă leapşă ce spune cam aşa: prima întâlnire cu soţu/prietenul sau chiar prima întâlnire sau chiar orice amintire frumoasă legată de iubirea voastră. Bineînţeles că am să trimit mai departe şi eu această provocare dar până atunci am să încerc să vă povestesc şi eu ceva.

Era luna iunie, la început şi dacă îmi aduc eu bine aminte data de 3 iunie. Afară era soare iar eu nu dormisem întreaga noapte. Aveam emoţii incredibil de mari pentru că în sfârşit urma să ne vedem. Îmi tremurau picioarele, mâinile şi aveam pe buze un zâmbet pe care nu-l puteam şterge pur şi simplu. În acea dimineaţă am răscolit toate dulapurile să aleg cu ce să mă îmbrac, cum să mă aranjez şi toate cele. Nu am vrut să par prea diferită de natural, e cel mai bine astfel. Ce-am făcut după? M-am dus la şcoală. Ciudat ştiu…dar m-am dus la şcoală. Am stat aproximativ două ore şi am tot aşteptat să mă sune, vroiam să fiu sigură că vine. Ţin minte că după ce m-am plimbat jumătate de oraş pe jos, ca să scap de emoţii, am băut Tedi ca să scap de emoţii a venit şi ploaia. Era vară dar totuşi picuri reci îmi stricau părul. Părul meu fiind creţ eu prefer să-l îndrept de cele mai multe ori, până la urmă s-a stricat de tot.

Am uitat să specific că emoţiile erau mai mari, ştiam sigur că vine. Mai mult de atât vorbeam la telefon încercând să descifrez pe unde vine. A fost ceva de nedescris pentru că, mă repet din nou, eu aveam emoţii mari. Vreau să vă fie clar că eu aveam emoţii mari şi nu vă puteţi imagina cum sunt eu în astfel de situaţii.

Mă îndreptam spre una din intersecţiile mari ale oraşului, el trebuia să vină cu maşina din partea opusă. Mă aflam în faţa imensei clădiri din sticlă, nu vă dau chiar şi numele, şi aşteptam ca în orice moment să apară. Inima îmi bătea din ce în ce mai tare, pe când el îmi spunea în detaliu fiecare Biserică, statuie pe care o vede.

Sunt lucruri ce nu pot fi descrise în cuvinte, sentimente ce depăşesc orice cunoştinţă, emoţii ce te cuprind şi nu le uiţi întreaga ta viaţă.

Ştiu că într-un final a ajuns în dreptul meu „ Te văăd”. Am urcat în maşină şi a fost ceva din instinct să-i dau o „pupă” cum se zice. Restul e magie, basm, poveste.

Nu aş putea scrie absolut tot pentru că nu aţi simţi ce am simţit eu în momentul întâlnirii. Prima îmbrăţişare a fost momentul în care am simţit că e al meu, că mi-am găsit sufletul pereche şi iubirea.

Nu am să uit niciodată de grandiosul palat ce ne privea în neştire.

Şi provocareaa merge mai departe către toţi cei care citesc blogul  meu şi în special pentru cei din blogroll. Sper să nu uit pe careva în enumerarea mea:

1. Claudia

2. Danniel

3. Roxy

4. Andrei C.

5. BadPisi

6. Baiatul Ciudat

7. Blog de marmote

8. Blogu`Dreaqu`

9. Biluta

10. Blogul Zburator

11. Fashion Girl

12. Freyja

13. Gabeeeh

14. Ianculescu

15. Nămeţii

16. Man Vs. Woman

17. Marian

18. Nebunie in rate

19. Posed Sandero

20.Pucca

21. Sergiu

22. Slayer

23. Silent One

24. Real bad Pisi

Şi sunt sigură că am uitat pe cineva, rog să nu vă supăraţi doar lăsaţi-mi un comment şi vă adaug.

Citez: Un mini-cadou am si eu pentru voi, fetelor: o mini-leapsa care consta in postarea unui articol pe blogurile voastre, in care sa inserati poza urmatoare alaturi de cateva cuvinte pentru femeile care va fac viata mai frumoasa.

Am să scriu şi eu ceva frumos pentru mame, deoarece eu consider 8 Martie ca fiind ziua femeii chiar dacă se apropie de sfârşit.

Fie ca sosirea Soarelui de primăvară să topească răceala iernii ce s-a adunat în sufletul vostru. Ca liniştea şi pacea să acopere orice urmă de melancolie. Fericirea şi bucuria să distrugă orice semn de tristeţe.

La mulţi ani încă o dată şi mulţumesc şi pentru toate mesajele primite azi.

Leapşa merge mai departe la toti cei din blogroll-ul meu dar şi la restul.

Mulţumesc Pucca pentru leapşă! Poza e superbă!

1 Martie a fost iar eu nu v-am spus nici măcar o primăvară frumoasă. Ei bine am aştepta să vina această zi, una mai frumoasă şi mai specială pentru femeie. Nu, nu, nu fac discriminări.

Nu am să scriu poveşti despre 1 şi 8 martie de această dată, e destul că vă înnebunesc cu cele fictive.

Eu urez din suflet tuturor femeilor şi mamelor un călduros La Mulţi Ani! Să aveţi parte de cea mai frumoasă primăvară din viaţa voastră, să vă simţiţi iubite şi apreciate la adevărata voastră valoare. Zâmbetul şi fericirea să fie mereu prezente în acţiunile voastre. Să ştiti să iertaţi şi să daţi sfaturi la fel de bune.

Pentru băieţi le urez un an frumos, aşa cum trebuia să le spun de pe 1 Martie. O primăvară frumoasă şi mult mai liniştită. Să faceţi cadouri nu frumoase, nu pompoase şi venite din suflet, femeii din viaţa voastră, fie că este vorba de mama sau prietenă, soţie.

O primăvară frumoasă tuturor!

PS: Azi e baba mea, afară e soare, bate vântul şi ninge puţin. Ce înseamnă?

Ar fi vrut să plece, să uite de toate. Îi era frică de cele ce puteau urma. Totuşi, îşi făcuse curaj şi continuă să povestească:

-          Dupa cum am spus, relaţia noastră nu mai era una de iubire reciprocă. Eu îl iubeam, el iubea să mă lovească. Începusem să slăbesc incredibil de mult, nu mai eram aceeaşi persoană dar ascundeam ceea ce păţeam. Le spuneam la toţi că sunt aşa din cauza sesiunilor, a oboselilor. Cred că începusem şi eu să accept că asta era viaţa mea de acum înainte.

A fost o seară când…totul a devenit şi mai greu pentru mine. Eram acasă şi aşteptam să vină. Era trecut de miezul nopţii şi eram îngrijorată pentru el, însă nu îndrăzneam să îl sun. Am adormit pe canapeaua din sufragerie în aşteptarea lui, dar după un timp zgomote puternice m-au trezit din somn. Am tresărit speriată. Când m-am uitat spre uşă era el, clătinându-se şi mirosind puternic a alcool. M-a văzut şi ţin minte şi acum vorbele lui aspre : „Ce naiba cauţi trează la ora asta? Mă urmăreşti? Te gândeşti că n-o să mai apar?”. Erau vorbe ce îmi atingeau sufletul, mă durea ceea ce îmi spunea. M-am uitat la el şi am început efectiv să plâng fără să ştiu de ce. M-a apucat puternic de braţe şi mă strângea şi se răstea la mine. Din nou scotea vorbe dure ce îmi sfârmau inima în mii de bucăţele. M-a lovit din nou, m-a luat de păr şi m-a dus până în patul din dormitor unde m-a aruncat. Eram speriată şi nu ştiam ce vrea de la mine. Ce mai făcusem de data asta? Până să mă gândesc eu şi să încerc să-l calmez şi toate cele, el a devenit din ce în ce mai violent.

Printre lacrimi Anna făcea mici opriri. Se observa că amintirile erau dureroase şi îi era foarte greu să vorbească despre ele. Nu a mai vrut nicio pauză, doar a continuat să vorbească, vrând să termine cât mai repede totul.

-          Devenise violent , mă lovea puternic şi a rupt camaşa mea de noapte şi…şi…a abuzat de mine. Nu pot descrie cum a fost totul, ce s-a întâmplat sau ce am simţit. Pur şi simplu nu pot, oricât de mult aş vrea. Însă vă pot asigura că nu a fost singura dată când a venit în acea stare şi a făcut ceea ce a făcut. La fel ca şi în cazul bătăilor acum adora să abuzeze de mine.

M-am închis şi mai tare în mine, m-am distanţat complet de lume. Nu am mai vrut să am de a face cu nimeni, absolut cu nimeni. Lumea pentru mine devenise un loc crud. Mi-am pierdut inocenţa de copil, bunătatea. Nu ştiu unde mi-a fost capul când am acceptat prima palmă venită din partea lui. Este adevărat ce se spune, dacă permiţi o singură dată să se întâmple ceva, se va repeta de mii de ori. Am simţit durerea în fiecare zi. Cum puteam să mai accept ce-mi făcea? Am să trec peste o anumită perioadă pentru că a fost totul la fel: seară de seară venea târziu acasă, cu un miros groaznic de alcool şi se întâmpla ce am mai spus. Dar mă săturasem de aşa ceva. Nu mai rezistam şi îmi era ruşine să merg să spun cuiva ceea ce păţeam. Era ora 22 fix, mă uitam la televizor, speriată, tremurând şi aproape fără aer. Mă gândeam că iar va fi o noapte de groază. Întotdeauna ajungea acasă dupa miezul nopţii, chiar mult după miezul nopţii, însă în acea seară a ajuns mai devreme.

De poveşti n-am timp aşa că m-am gândit să vă ameţesc cu o leapşă.

1. În momentele cele mai dificile şi în care simţi nevoia să te ajute cineva, la cine te gândeşti prima oară?

Mă hândesc la mine, sunt singură de cele mai multe ori.

2. Dacă ai putea fi, o zi, oricine ai vrea tu, cine ai fi? De ce? Ce ai face?

Cred că aş fi Dumnezeu, pentru că sunt o fire credincioasă. Ce aş face? Aş aduce mai repede apocalipsa pentru unii. Glumesc

3. Dacă ar fi să poţi schimba o persoană cine ar fi aceea?

Pe sormea. Aş vrea să fie ca mine, să fie mai dură, să nu o calce niciodată nimeni în picioare.

4. Ce ai face pentru liniştea ta sufletească?

Aş face lumea fericită, în special pe mami meu.

5. Care crezi că a fost până acum cel mai important moment al vieţii tale

Ziua în care mi-am cunoscut sufletul pereche.

Leapşa este în totalitate creată de mine şi am încercat să fie ceva mai originală.

O voi trimite la toţi din blogroll-ul meu, pentru că nu aş putea face discriminare.. Iar asta fiind :

1. Claudia

2. Danniel

3. Roxy

4. Andrei C.

5. BadPisi

6. Baiatul Ciudat

7. Blog de marmote

8. Blogu`Dreaqu`

9. Biluta

10. Blogul Zburator

11. Fashion Girl

12. Freyja

13. Gabeeeh

14. Ianculescu

15. Inocentul

16. Man Vs. Woman

17. Marian

18. Nebunie in rate

19. Posed Sandero

20.Pucca

21. Sergiu

22. Slayer

23. Silent One

24. Real bad Pisi

Daca am uitat pe cineva rog sa-mi spuneti. Am incercat sa fac o leapsa interesanta..cui nu-i place scuzele mele de rigoare.

Timpul trecea greu dar după vreo 10 minute Anna începe din nou a vorbi:

-          Continuăm?

-          Sigur. Iar avocatul porni din nou reportofonul.

-          Spuneam că relaţia noastră devenise alta, acum eram iubiţi. Nu ştiu care a fost momentul în care am început să ne petrecem şi nopţile împreună. Totul era basm şi frumuseţe. Ne iubeam ca doi tineri ce eram. Lunile treceau iar relaţia noastră devenea din ce în ce mai serioasă. Era timpul să trecem la pasul următor: mutatul împreună. Am ales să ne mutăm la el, avea un apartament cu două camere, decent, aerul curat al periferiei oraşului era mereu prezent. Bucătăria era spaţioasă şi mă puteam juca mereu de-a gătitul. Nu ştiam să gătesc aproape deloc, însă lui îi plăcea. Adora toate sacrificiile pe care le făceam pentru el. Eram cuplul perfect, toţi ne spuneau acest lucru.

Nu aveam obiceiul să ieşim prea des cu prietenii în oraş, însă de această dată era ceva mai special. O petrecere oarecum mică, aniversarea unuia din prietenii noştri de facultate. Eram obligaţi să mergem. Ţin minte că îmi luasem o rochie neagră, deasupra genunchilor, tocuri, arătam stilată şi elegantă. Când am plecat de acasăi se uita la mine cu o adoraţie pe care nu o mai văzusem până atunci. Ar fi vrut să ne întoarcem înapoi. De cum am ajuns la petrecere am fost atracţia principală. Cred că atunci a început adevărata poveste. Eram invitată la dans de diferiţi bărbaţi. Nu putea să mă ţină lipită de el. Nu îmi făcea chiar plăcere să dansez cu altcineva şi nu cu el, dar nu puteam nici refuza la nesfârşit. I-am simţit în fiecare secundă în care îl priveam supărarea cum îmi lovea sufletul. Nu pot descrie acea noapte pentru că este foarte greu. Tot ceea ce pot spune e că atunci a început să fie gelos şi să-şi dea seamă că nu sunt indiferentă lumii.

În drum spre casă nu a vorbit deloc cu mine, de parcă aş fi fost vinovată cu ceva. De cum am ajuns acasă m-a tras de mână şi m-a aruncat direct pe pat. Acela a fost un alt moment important din tot ceea ce s-a întâmplat. A început să ţipe la mine şi să rupă efectiv rochia. Era nervos şi nu asculta deloc ceea ce îi spuneam. Plângeam dar el continua. O fracţiune de secundă a trecut până ce mi-a dat prima palmă. Mă lovise pentru prima oară în toţi acei ani. În acel moment s-a oprit, s-a uitat la mine şi m-a sărutat. Eu încă plângeam şi eram oarecum şocată dar am crezut că a fost din greşeală. Şi-a cerut mii de scuze şi îmi era imposibil să nu îl iert. Asta a fost greşeala mea. I-am permis să mă lovească.

Povestea a continuat. După fiecare ieşire a noastră în oraş, chiar şi până la magazin el devenea gelos şi mă lovea. Dacă la început îi părea rău pentru ceea ce facea, cu timpul devenise ceva absolute normal pentru el, de fapt, chiar îi făcea plăcere. Îmi spunea că mă iubeşte dar că nu îşi poate controla gelozia. Cum puteam să nu îl iert? Asta a fost a doua mea greşeală. Eram prea îndrăgostită de el şi nu puteam să percep viaţa fără prezenţa lui.

Pot spune că au urmat zile în care nu ieşeam din casă din cauza vânătăilor ce mi le lăsa. De la o simplă palmă ajunsese la mai mult. Acum efectiv mă bătea, ba mai mult dacă era prea nervos sau supărat din cauza sesiunilor mai consuma şi alcool. Aşa a început totul.

De la iubirea noastră fragedă la un adevărat coşmar. Dar nu era zilnic aşa. Erau zile în care totul era ca la început, zile în care iubirea şi dragostea lui pentru mine acopereau orice urmă de tristeţe.

Mai putem lua o pauză, vă rog? Spunea Anna printre lacrimi.

-          Sigur că da, oricât timp ai nevoie. Altă ţigară?

Tânăra dădea din cap în semn că da. Din nou pufăia din ţigară simţindu-se în altă lume.  Ar fi vrut să plece, să uite de toate. Îi era frică de cele ce puteau urma.

Ştiu că aşteptaţi cu nerăbdare următorul episod din poveste, însă veţi mai avea de aşteptat puţin.

În ultima perioadă timpul meu este limitat rău de tot, iar dacă nu este limitat sunt foarte obosită şi nu am chef de nimic. E grav. Dar mi-am găsit o ocupaţie ca să mă mai distanţez măcar puţin de şcoală şi de bacalaureat. M-am săturat de amândouă. Dar cum spuneam, mi-am găsit o ocupaţie faină. Ceva distractiv de făcut. Emit din nou la radio. Asta chiar e frumos în momentul în care prinzi mişcarea şi te prinde plăcerea de a emite. Este o chestie greu de explicat dar să spunem că este şi relaxant.

Am mai emis eu şi în trecut dar la radio acesta e mult mai frumos, îmi plac ascultătorii şi colegii

Oricum..nu mă lungesc mai mult pentru că trebuie să fug până la şcoală dar vă las să ascultaţi şi voi Radio Filelist, da este Radio ce aparţine la www.filelist.ro

Adresa: Click AICI

Ps: Diseară de la 20 îs eu

Pps: maine apare si continuarea la poveste.

Era o cameră întunecată, un iz puternic de mucegai făcea aerul irespirabil, îţi dădea o senzaţie stranie de nervozitate şi plină de gânduri proeminente. O măsuţă simplă şi trei scaune în jur, singurele lucruri evidente din cameră. Lumina provenită de la veioza plină de praf nu era îndeajuns. De o parte a mesei se afla aşezată pe unul din scaune o fată micuţă, brunetă, frumoasă dar atât de tristă şi speriată încât îţi inspira milă. Stătea parcă ghemuită şi avea tendinţa să se uite spre uşă, sperând să vină cineva să o ia de acolo. Era supărată pe ea, pe toţi cei din jur. Lumea fusese atât de crudă cu sufletul ei plăpând. Tot ce făcuse era din cauza răutăţilor din jur. Răzbunare, răutate, ură. Atât mai cunoştea inima ei ce odată fusese curată. Singura ei alinare era liniştea pe care o avea acum. Nu mai era nimeni care să o poată răni. Era atât de supărată pe viaţă încât puteai să-i simţi durerea.

De cealaltă parte a mesei se aflau doi bărbaţi bine făcuţi, îmbrăcaţi în costume negre. Unul dintre ei era palid la faţă şi se vedea că nu dormise de câteva nopţi. Celălalt era mult mai sigur pe el şi se cunoştea că era superior acestuia. În liniştea încăperii cel mai palid începu a vorbi:

“- Cred că este timpul. Ştim că ai trecut prin multe în ultimele zile dar chiar trebuie să vorbeşti. Avem nevoie de adevăr.”

Fata se uita uimită la tipul ce tocmai vorbise. Pentru câteva fracţiuni de secundă lumea ei parcă devenise alta. Era speriată dar vocea lui parcă o făcea să aibă încredere. Poate că avea nevoie să aibă încredere, să uite de toate cele rele şi să aibă şansa de a deveni din nou un suflet de copil.

“- Eu sunt comisarul Müller iar el este colegul meu, avocatul Mocanu. Poţi avea încredere în noi. Vom înregistra toată conversaţia noastră şi vom face tot posibilul să nu primeşti sendinţa.” Comisarul era de origine germană. În tinereţea sa fusese căpitan în armată. Era un adevărat domn când venea vorba de susţinerea adevărului. Avocatul era încă tânăr, avea câţiva ani de când ieşireră de pe băncile facultăţii dar era extrem de priceput ca avocat a apărării. În plus, fata îi era simpatică şi chiar vroia să o ajute să scape. Nu îi venea a crede că ea a putut face aşa ceva.

“- Eşti pregătită?” Tânărul avocat scosese din buzunarul hainei un reportofon.

“- D…da. Sunt pregătită. Trebuie să spun absolut tot?”

“- Vrem să ştim totul, încă de la început. Trebuie să ştim de unde a pornit totul.”

Tânăra speriată stătuse în jur de 2 minute uitându-se în zare. Părea că vrea să-şi aducă aminte de trecut, de cum începuse povestea vieţii sale.

“- Numele meu este Anna şi am 23 de ani împliniţi în urmă cu câteva zile. Totul a început acum 3 ani. Eram studentă în anul întâi la litere. Visam să ajung profesoară de limba română. Îmi place să lucrez cu cei mici. Era o seară din luna decembrie. Nu mai ţin minte cu exactitate ce zi dar ştiu că era extrem de frig şi ningea tare. Eram în staţie şi aşteptam să vină autobuzul pentru a pleca acasă. Acolo era şi el. La început nu l-am observat dar m-a salutat şi m-a întrebat cu ce anume poate ajunge în celălalt capăt al oraşului. Spre norocul lui acolo mă îndreptam şi eu. Hotărâsem să mergem împreună. Într-un final a ajuns şi autobuzul. Ne-am aşezat pe scaune alăturate iar astfel am început să vorbim. El avea pe atunci 21 de ani, era anul doi la facultatea de psihologie. Vroia să cunoască totul despre fiinţa umană. Timpul a trecut foarte repede în compania lui. Ne-am luat la revedere şi fiecare a mers pe drumul său.

Destinul sau ghinionul a făcut să ne întâlnim şi în următoarea seară..şi în următoarea…Iar zilele au început a trece petrecând timpul împreună. La început ne vedeam doar seară, în drum spre casă, însă cu timpul întâlnirile noastre au devenit din ce în ce mai dese. Acum mergeam şi prin oraş împreună- Nu mai eram doar doi călători în drum spre casă ci prieteni, prieteni adevăraţi. Sau cel puţin aşa am văzut eu la început relaţia cu el. Nu pot nega faptul că mă simţeam atrasă de Dan. Dan era numele lui.

Astfel, lunile au început să treacă fără să ne dăm seama. Deja îmi cunoştea părinţii şi trebuie să recunosc că se înţelegeau extraordinar de bine. El era orfan, părinţii îi muriseră cu câţiva ani în urmă. Îl crescuse o mătuşă însă nu ţinea legătura cu ea. Câteodată simţeam că o urăşte şi multă vreme am crezut că păţise ceva în copilăria lui alături de ea. Dar nu am băgat prea mult în seamă acest lucru. Îmi vedeam de viaţa mea alături de noua mea iubire. Chiar ajunsesem de la o simplă prietenie la adevărată iubire.

Putem lua o pauză? Nu m-am mai gândit de foarte mult timp la astfel de lucruri şi este greu pentru mine.”

“- Sigur.” Spuse avocatul.

“- Aş vrea o ţigară dacă se poate, nu am mai fumat de câteva zile şi simt nevoia.”

Anna îşi aprinsese ţigara de la comisar şi pufăia  din ţigară. Pe faţa ei se cunoştea plăcerea de a fuma.  Fiecare fum tras era ca o adevărată evadare din acea cameră sumbră.

A trecut mai mult de un an de zile de când drumurile noastre s-au desparţit complet. Nicio vorbă şi niciun semn de viaţă. Totul s-a năruit, atâţia ani s-au pierdut.

Mă gândesc adesea la ea şi mă pun în locul ei. Regret ce am făcut. Mă minţise o singură dată, se îndepărtase de mine de frică iar eu nu am înţeles. Eram poate prea copil sau poate prea naivă de am avut încredere în altcineva şi am pierdut prietenia ei. Acum gândurile mele sunt altele, ştiu de ce a făcut asta şi ştiu cum s-a simţit când eu am dezamăgit-o şi mai tare decât o dezamăgise altcineva.

Eu, prietena ei cea mai bună fusesem în stare să uit cine sunt, să uit cine este ea. Lumea ei s-a prăbuşit o dată cu a mea. Nu pot face altceva decât să mă acuz pentru ce am făcut. Nu pot face altceva decât să mă pun în locul ei şi să-mi imaginez cum s-a simţit.

Acum este prea târziu până şi pentru regrete. Se spune că odată ce ai rupt firul prieteniei nu se mai poate lega, nu mai este totul la fel. Poate că aşa ar fi şi acum sau poate că ar deveni o prietenie mult mai strânsă.

Nu cred că voi afla vreodată asta, cert este că sufletul îmi este măcinat atât de acuzaţiile ce mi le fac singură cât şi de miile de întrebări pe care mi le pun. Poate că undeva, cândva drumurile noastre se vor întâlni din nou, ca două suflete noi ce pot deveni prietene ca în prima zi.

Ca o plapumă groasă plină de iluzii am avut încredere în altcineva. Am uitat pentru câteva fracţiuni de secundă ce înseamnă adevărată pritenie, adevărata încredere. Totuşi mă minţise, mă minţise pe mine. Eram dezamăgită de mine, de ea, de toţi.

Lumea în jurul meu uşor se năruia, iluzia acoperea întreg orizontul meu.

Poate că din cauza nepăsării am avut încredere în cine nu trebuia. Alte gânduri despre ea îmi treceau acum prin minte. Nu o mai vedeam la fel ca înainte. Distanţarea ei din cauza problemelor ce nu le discuta cu mine a ajutat la urmărirea iluziilor ce le vedeam în cale.

Păream ruptă de realitate şi vroiam să scap cu prima ocazie chiar dacă asta însemna să nu mai aud de ea.

M-am lăsat influenţată de alte vorbe, de alte persoane şi astfel mi-am creat o altă imagine despre ea. Am sfârşit prin ai spune vorbe grele, cuvinte dure, fraze ce răneau fiecare suflet în cale. Nu eram eu, nu scrisesem aşa ceva. Totuşi eram dezamăgită, acceptam orice fereastră ce avea să mă elibereze de întunericul din jur.

Nu mai vroiam să am încredere în altcineva, în nimeni. Nu mai puteam. Şi totuşi mă lăsam influenţată şi aveam gânduri tot mai negative.

Prietenia mea cu ea se destrăma şi uşor ci brusc. Nu mai ştiam de ea aproape nimic. Legătura luase într-un fel sfârşit. Nu mi-am dat seama cât de mult îmi lipseşte. Îmi găseam alte ocupaţii pentru a-mi ocupa timpul, pentru a uita de ea.

Era greu şi totuşi uşor. Îmi creeam iluzii greşite despre ea doar pentru a nu mă durea aşa tare despărţirea. A noastră prietenie luase sfârşit.

Avea să rămână totul aşa?